Mereu între blocuri


Din când în când, uneori mai des, alteori mai rar, îmi revine în minte câte un tablou din tinerețe. O imagine ca un flash sau un întreg traseu, din Tomis II, Aleea Crizantemelor 6, Bloc H1, scara F (de la Florica). De cele mai multe ori vin sub forma de vise. Îmi amintesc din toate: copacii care cresc în gradina acelui bloc, păsările din copaci, vocile de copii care se jucau pe afara (dintre care am făcut și eu parte), leagănele în care m-am dat și la 5, și la 30 de ani, tufele parfumate de iasomie și liliac, pisicile, puii de câine cu care ne jucam când apărea o producție nouă, mirosul burticilor lor, mirosul de noroi, mirosul florilor din teiul din colț, puful văratec, frunzele galbene de pe jos toamna și gropile de noroi de sub ele, poleiul de pe alee iarna, vecinul Georgescu și vecinul Ghiocel, pe care speram sa nu îi întâlnesc prea des, și precis am uitat alte câteva aspecte.

Oriunde aș trai (Uruguay, Noua Zeelanda), și oricât de fericită sau deprimată m-aș simți, Tomis II e acolo, prezent. Oare mă cheamă el, sau îl chem eu? Oare vreau sa fiu aici? Oare vreau sa fiu altundeva decât acolo? Da, este leagănul copilăriei mele, și al tinereții. Multe premiere au avut loc în acel apartament, multe descoperiri. Pe de altă parte, nu te poți aștepta la schimbări în bine din vid, doar rămânând în zona de confort.

Cred că sunt doar melancolică. Și trebuie sa fie ceva normal. De fapt, cred ca ar fi mai rău să nu am acel capitol mereu prezent. Acolo sunt rădăcinile mele, și am nevoie de ele. Chiar dacă îmi dispăreau haine de la uscat de pe balcon...