Yet another victory

     Pe locuri, fiti gata, START!

     Am stat cam mult la prima faza, "pe locuri". Sa ma explic, vorbesc despre masina. In Romania am avut, noi doi, de cand ne-am cuplat, tot timpul masina. Niciodata ceva fancy, in limita posibilitatilor. As putea chiar spune ca ne-am aflat chiar la opusul lui fancy. Sa-i zicem crappy. Dar ideea e ca am avut libertatea de a ne cara fundurile, cand ni se punea pata, cu tot cu caine, cort&comp. in afara zonei Constantei. Ce oras minunat! Sa tot pleci din el! 

     Cand am parasit tara, am vadut masina pe care o aveam atunci, o Skoda Octavia break din 2000. Ce masina! Am vandut-o la acelasi pret la care am cumparat-o: 2800 de euro. Si o sa vedeti de ce e relevant pretul. Ne-am gandit (mai mult eu) ca va fi prea mare durerea de cap sa o bagam intr-un container si sa o aducem aici. Taxe, hartii, asteptare - nici nu stiam de unde sa o apuc. Ne-am mai gandit (cred ca tot eu) ca nu vom muri fara masina, exista transport in comun (HA!) si ca putem sa-l folosim la o adica, precum alti oameni fara masina. Si daca chiar nu se poate fara, o sa cumparam aici si gata! 

      Si ne-a tinut cam un an pututul, pana ne-am convins ca nu suntem oameni sa stam locului (D'uuuh!), ca nu ne ajunge numai Montevideo, ca daca se nimereste sa fie vreo greva a transportatorilor (autobuze + taxi together!) intr-o zi in care merg la birou, atunci nu mai am cum sa ajung la birou (s-a intamplat) si ca daca vrem sa ne deplasam cu totii (deci cu Luna, caci nu o las acasa sau la pensiune, Toni!) e musai sa avem masina. De ce? Pentru ca nu exista trenuri, iar cu animalul nu ai voie in autobuze. Nici macar un cutia de transport, nici macar cu lesa/botnita. Uruguay este o tara un pic mai mica decat Romania, dar comparabila ca intindere. Multe de vazut. The end. Asa ca hai! Strangeti bani! Varianta de rate a picat din start, mai intai ca nu ne trebuie rate si aici, apoi ca nu se poate daca nu esti rezident - si inca nu suntem nici unul dintre noi. Institutiile statului se misca la viteze ametitoare aici. Deci strans bani. Am inceput in iulie anul asta (TITANII stiu de ce) si pana in decembrie am strans $6500. De ce asa de mult? Buna intrebare. Hai sa aruncam o privire pe ce putem cumpara aici la un $5000, sa zicem:

     Da da, vedeti bine. E ingrozitor ce tigai circula pe aici, nici in Romania nu sunt atatea verze. Masinile noi sunt de doua ori mai scumpe decat in Europa, ca urmare cele second hand evident sunt si ele mai scumpe. Chiar de trei ori, sau mai mult. Toni a vandut cu 1000 de lei Dacia lui 1310 break si cu 800 de euro o Supernova. Aceleasi masini aici nu zic ca faceau $5000 - desi poate ca Supernova facea - dar cu un $3000 vindeam lejer break-ul. Ce gluma! 

     Motivul acestor preturi imense sunt taxele. Taxele de import. Care sunt 50% din valoarea masinii in Uruguay! Nu cat ai dat tu pe ea! Pe langa care se adauga si altele. Si de ce asa mari taxe? Sa intre banii la buget. Intr-o tara in care exista foarte multi angajati la stat (16% din populatia activa financiar), si in care acesti angajati, in medie, castiga mult mai bine decat in privat, bugetul trebuie sa contina. Asa ca taxe, taxe mari si multe. In conditiile astea ne-a fost destul de dificil sa ne gasim o masina care sa nu fi prins razboiul si sa nu fie FAW, BYD, JAC (China) sau mai stiu eu ce dracovenie, sa fie fiabila (ce-i mai place lui Toni cuvantul asta) si sa nu aibe amenzi pending. Caci aici masina primeste amenda, nu soferul. La doua luni se achita o taxa de patent - practic placulete de inamtriculare. Care se calculeaza dupa vechime si consum, cred... In nici un caz nu dupa vreo norma de poluare. Si daca nu o platesti se aduna, se aduna, si sunt multe multe masini la vanzare cu datorie. De ce nu sunt fortati detinatorii sa le achite, nu stiu. Inca nu-mi sunt toate clare.

      Dupa mu-huuulte luni de cercetare (prin metode specifice) ne-am gasit victima, un Chevrolet Celta din 2005 cu numai 74000 km la bord. Punct ochit, punct lovit. Vazut, placut, negociat (era $6800, ne-am targuit pana ne-au facut "turci" proprietarii). Apoi gasit notar, schimbat notarul gasit cu unul care ne lua jumate din cat taxa cel anterior, asteptat si IN SFARSIT START!!

     

      Start la hoinareala, caci innebuneam pe loc aici! Sa stai sa iti faci planuri de calatorie pentru cand iti va fi murit cainele e destul de cinic si trist. I mean, o iubesc pe Luna dar dupa ce ea nu va mai fi, urmeaza o pauza de animal de companie. 

      Acum sa vina oaspetii, avem cu ce-i plimba!

     La anu' si la multi ani!

We are the champions!

      De 1 Decembrie anul asta am vrut sa facem un gratar plus alte chestii culinare romanesti, precum MBS (de fapt S nu am avut), guacamole cu Doritos si Cuba Libre. Fiecare cu ce-i place. Gratarul avea sa fie cu mici pentru Toni si cu peste pentru mine. N-am facut niciodata mici (why would I? Nu mai manac carne de 10 ani) dar Toni vrea mici iar mie imi plac provocarile. Ok! Sa facem mici! Sa-i fi spus Danei de acum doi ani ca o sa faca mici de la ZERO, nu numai ca o sa ii friga pe gratar, te scuipa in gura si iti tragea si un sut un fund. Dar circumstantele se schimba si la fel si vederile. Asa ca la treaba! Cauta pe Pinterest retete. Majoritatea ziceau cu supa de oase. Fuck that shit! Supa de oase nu fac! Pentru nu stiu ce motiv scrupulele mele aici au tras linie. Am gasit o reteta cu apa carbogazoasa in loc de supa. Perfect. Next challenge: Na2CO3. La noi pe toate drumurile - aici unde oare? Google. Am gasit! Drogherie! Pffff,  normal ca nu aproape de casa ci la 40' cu autobuzul (fara trafic) doar dus. Dar, hei! Macar e in acelasi oras! Buuun, drogherie. Astept o sambata sa pot merge. Noroc chior ca, intr-o basina doara, am intrat intr-o farmacie si am intrebat daca nu cumva au, si aveau. Ieftin. Cool, am luat doua pungute. Restul ingredientelor le-am gasit fara probleme (mai putin ienibahar care e chiar super exotic aici).

         Venind ziua cea mare si avand totul pregatit, de dimineata iesim in curte pentru cafea (as you do) si - surpriza! Incepuse sa curga apa de la rezervorul de apa de pe casa. Yaaaay! Avem o zi libera IMPREUNA si ceva naspa trebuie sa strice wa-ul. Am anuntat administratorul, o sa vina un instalator, ok bine. Back to our National holiday. Ne-am luat o piscinuta pentru copii (aia din noi) si am umflat-o/umplut-o caci se anunta o zi calda. Si a fost. Asa arata balena in piscina pentru copii(-i din noi).

     

       

       Pe balen nu l-am pozat. Eram prea ocupata sa ma stric de ras ca era ca o mimoza la atingerea cu apa.

        Asa, si facem focul (pe la 7 seara) - cu carbuni. Mentionez ca suntem atat de varza amandoi la capitolul asta incat l-am sunat pe tati cu cateva zile inainte sa imi spuna exact cum sa facem. I-am transmis informatia pretioasa lui Toni care s-a apucat vitejeste, cu curaj. Crengute, ziare, alcool, foc, evantai. Si da-i si injura - nu luau foc! Toni, ai facut aia? Ailalta? Cauta pe Youtube un tutorial - Toni era plin de draci ca nu se aprindea si ca ii era cald - dar mai ales nu avea rabdare. Caci se pare ca oricum dureaza macar un 20' sa se aprinda cum trebuie carbunii - prea mult! L-am trimis si pana la colt la alimentara sa ia initializator. Ceea ce nu grabeste procesul prea mult. Dupa o ora cred, si vreo 4 tutoriale, crize isterice de ras si ture de injuraturi, am avut si noi focul gata. HA! Deci se poate, trebuia doar rabdare. Pentru a treia oara si-a promis Toni ca e ultima. Nu cred ca va fi, vreau sa cred ca acum stim mai multe.

       In final micii mei experimentali au iesit asa:

         Fripturile alea doua sfrijite, de peste spada, din stanga au fost "premiul" meu. Who the fuck was hungry anyway, dupa atata Cuba Libre si mamaliga cu branza si ceapa?!

       Iar Toni acum are o tona de carne de mancat singur. Nu vrea sa arunce sau sa dea si altora. Cica au iesit cei mai buni - asa e Toni, dragut. Tare mi-e ca pana la urma, peste cateva zile in care bucataria o sa puta a mici, o sa ajunga fix in gunoi. Oh well, astea sa fie problemele noastre!

        Una peste alta a fost muuult mai amuzant si educational decat 1 Decembrie de anul trecut, cand am fost invitati de ambasada Romaniei la o "serbare" la care erau invitati si alti romani din Uruguai. Numai ca acolo cred ca din 100 de persoane, doar 5 vorbeau romaneste. Noi doi, Ambasadorul, doamna secretara si un nene plictisit, plistisitor si suficient, pe care nu mi-a facut nici o placere sa il cunosc. Or mai fi fost si altii, dar nici unul dintre noi doi nu exceleaza in abilitati de socializare si ne-am fofilat repejor.

P.S. Cautand retete de mici, am gasit si una care a fost delicios de citit, datorita limbajului. Scrisa la 1920. Link aici. Merita citita.